Thursday, October 12, 2006

Cea mai buna comedie a anului.

Mark my words! Am vazut-o aseara.
In primul rand, sa nu mai aud ca oamenii de la Hollywood sunt niste animale care si-au vandut de mult sufletul diavolului (purtator de Prada sau nu) si care vor doar sa suga sucurile fiziologice din oamenii buni si nevinovati, pentru a le vinde pe piata internationala de organe. De ce? Pentru ca baietii in chestiune au organizat o actiune caritabila care sincer, scuzati tremurul din voce si lacrimile de emotie, mi-a umplut sufletul de bucurie, mi-a implinit toate visele filantropice si m-a facut sa adorm gandindu-ma ca lumea, de fapt, nu e asa de rea after all.
Baietii au ales cativa oameni bolnavi, suferind de un stadiu de retardare avansata (DISCLAIMER: a nu se citi ca o jignire adusa oamenilor care chiar sufera de afectiuni mintale) si le-au dat pe maini o sansa minunata si un proiect stralucitor ca o margica in praf: sa scrie un scenariu! Da! Vai ce minunatie! Serios, un scenariu de la cap la coada! De la intriga, personaje, firul actiunii, replici, rasturnari de situatie, pana la climax si deznodamantul surprinzator, tot-tot. Sa faca ei acolo cum stiu ei. Uite si niste banuti, destul cat sa joace niste actori cunoscuti (chiar daca semi-prafuiti momentan) in film (asta a fost dovada ultima de incredere in micutii bolnavi). Si s-au apucat. Infometati, din cauza ca nu li se mai daduse niciodata o asemenea sansa, bolnavii (va reamintesc, in stadiu avansat de retardare) au pus in filmul lor toata gama posibila de clisee romantice (fara numar, sa fie!): cadre fortate cu apusuri de soare care nu aveau legatura cu nimic, conversatii despre ce film/carte/melodie/culoare iti place intre doi indragostiti, dans in aer liber (a se citi cel mai stangaci pe care l-a vazut cearceaful din cinematograf vreodata), saruturi sterile (ca nu e frumos sa bagi pornografie sau vreun pic de emotie in filme la care vin si copii), conversatii pe paturi de moarte, activitati siropoase de cuplu, relatie la distanta, iubire imposibila, un caine ingrozitor de urat dar evident, lovable, si, ultima maslina in coliva: el ii moare ei in brate (obligatoriu pentru orice film de succes).
Ce? Ce spuneti? Cum erau replicile? Exceptionale. Da-ti-mi voie sa spilcuiesc, direct din traducerea in romana a domnisoarei something something-Monalisa Urzeala (cu care nu am nimic, doar ca are un nume prea amuzant ca sa nu fie mentionat aici):
......................................
- E singurul barbat caruia i-as da inima mea in totalitate...
......................................
- Cand i-am spus lui tata ca mama a murit, mi-a raspuns ca pentru el era moarta din ziua cand a iesit din casa.
......................................
- Tatal tau te iubeste.
......................................
- Tatal meu iubeste doar arhitectura.
......................................
- Tatal meu nu a iubit-o pe mama.
......................................
- Stim amandoi ca lumina din Barcelona nu e ca lumina din Tokyo.
......................................
- Cred ca avem amandoi acelasi caine.
......................................
- De ce nu vorbim niciodata de lucrurile care ne plac?
......................................

Ma opresc aici pentru ca farmecul fin al dialogurilor trebuie apreciat ca un vin vechi: de la dopul de ceara, pana la fundul cu depuneri groase al sticlei. Cuvintele mele nu pot decat sa trivializeze cuvintele lor.
Totusi, am ramas cu o intrebare. Sa va explic ceva din actiunea filmului (SPOILER ALERT). Ea e in viitor, el in trecut. Ei comunica. La un moment dat, ea isi da seama ca el o sa moara calcat de masina, culmea, incercand sa ajunga la ea (din trecut). Si il avertizeaza: "Dragul meu, te rog nu veni dupa mine ca te calca autobuzul. Mai asteapta doi ani si ne intalnim in viitorul tau, prezentul meu." Gen... Nu era mai simplu sa ii zica "Auzi, hai sa nu imi mai fut eu aiurea doi ani din viata, fii atent: asteapta sa treaca autobuzul si traverseaza dupa aia pe la trecerea de pietoni, si asa mai si recuperam niste ani si nici nu mai mori.". Nu?
Va rog, mergeti sa vedeti "Casa de langa lac" - cea mai buna comedie a anului. Am ras cu lacrimi.
p.s. Poate nu va inchipuiti ce aperitiv am "servit" inainte de film... luati de aici.

Inchei cu "song of the day": Toy Dolls - She goes to Fino's.

3 Comments:

Anonymous Victor Manea said...

True Girl :D

4:59 PM  
Blogger silvia g said...

:)) sper ca ai avut si tu experienta... e de neuitat.

5:05 PM  
Anonymous ioana said...

Oamenii retardati se numesc oameni retardati si asa va sa fe fie numele in societate.

5:23 PM  

Post a Comment

<< Home

eXTReMe Tracker