Sunt un om intr-o cutie.

Ma bagasem deja in pat aseara, nu mai voiam sa ies. Pe BBC era un serial usurel, umor englezesc, despre doi oameni mai in varsta care se regasisera dupa ce se pierdusera in tinerete. Inevitabil, a sunat telefonul... "A nu se arde dubios, se merge, te astept la Mac". OK. Am iesit intr-un loc unde urma ca doi baieti sa stea spate in spate si sa citeasca literatura personala.
Era plin. Foarte multi oameni, oameni pe care nu ii cunosc si nu ii recunosc, straini. Oameni care nu imi plac. Alt fel de oameni. Oameni care ma atingeau si imi calcasera de mult in picioare spatiul personal. Si atunci am avut revelatia: sunt antisociala. Nu mai vreau sa cunosc pe nimeni. Am toti prietenii de care am nevoie, putini dar pe care o sa ii iubesc pana la sfarsit, si gata... nu mai e loc. Lista mea s-a inchis. Nu mai am rabdare sa cunosc si sa accept oameni care "o ard" altfel decat mine.
Baietii au inceput sa citeasca. Am retinut ceva despre medicamente si animale. Am retinut si cuvintele "tarfa", "futai", "cur", "muie", "coaie", "cacat". Inca o revelatie: sunt puritana. Mi se pare ne-necesar sa folosesti cuvintele astea in ceva scris doar pentru ca stii ca au o rezonanta care atrage urechea (e vorba de omuletul ala mic si verde din capul nostru, care se hraneste cu scandal).
Vis-a-vis de mine statea o fata mai plinuta, care purta o bluza cu gulerul pe gat (nu o idee buna pentru o fata plinuta). Isi tragea prietenul de un deget si manca bucati de fructe din sita canii de ceai. Sunt o adevarata specie oamenii astia, genul de oameni care erau acolo... Si totusi, ridicau spranceana cand baietii care citeau ziceau "muie" sau "labii". Credeam ca parte din imaginea lor e sa para blazati la asa ceva. Dezamagire totala...
Tipul care era "main act", a fost toata lumea de acord, a dezamagit si el. Scris banal, poveste facila despre casual sex cu o straina fascinata de medicamente, minora si la ciclu. Talk about making it easy on yourself... A fost ca un film care si-a ascuns scenariul prost in spatele unui buget mare. Bagam efecte speciale si nu o sa se observe lipsurile... Plus ca omul incerca sa "lucreze" publicul. Il verifica daca rade cand trebuie, facea pauze dramatice si ii numea pe cei care stateau jos "burghezi", ca sa se simta bine aia care stateau in picioare.
Toata lumea aplauda. Eu nu. Am zambit o singura data toata seara, cand am vazut o chelie familiara, Claudiu. Ne-am facut cu mana si dupa aia a disparut. L-a inghitit "specia". Nu il credeam genul...
La un moment dat mi-am dat seama ca ma ustura ochii de la fumul de tigara al unor straini si ca cea mai mare preocupare a mea cat am stat acolo a fost "Unde imi e jacheta?". Asa ca am plecat.

Sanda, o ard dubios. Asta e adevarul. Si vestea buna e ca au aparut Fornetti cu carnati, deci totul e bine cand se termina cu bine.

Inchei cu "song of the day": Carmen McRae - Take Five.